Singurul paradis din care omul poate fi alungat vreodatã este copilãria. Candorile ei, irepetabile, pot fi totuşi uneori recuperate din perspectiva artei şi afectivitãţii. Amintirile permit refacerea afectivã a acestui prim orizont cognitiv prin evocarea memorialisticã sau expresivitatea plasticã a discursului artistic. Luminiţa Radu, graficianã şi pictoriţã cu resurse creative notabile, a descoperit printre relicvele primilor ani de şcoalã Caietul de matematicã. Momentul, sentimental desigur, a produs o autenticã revelaţie ce trebuia neapãrat mãrturisitã în expresie artisticã. Aşa s-au ivit pe lume o seamã de compoziţii care sugereazã miracolul anilor fragezi, bucuriile şi uimirile lumii. Poeţii cred, deseori, cã universul însuşi este doar un numãr şi, în consecinţã, este nevoie doar de gestul recuperator al omului ca timpul sã se comprime sau sã se dilate subiectiv şi sã facã din existenţã fie un trecut utopic, fie un prezent continuu. Caietul cu pricina poartã semnele cerebralitãţii, are rigoarea matematicii, dar şi candoarea visului cu ochii deschişi. Semnele simbolice ale numerelor, logica trecerii de la concret la abstract devin alte dimensiuni conotative ale acelor vag explicabile mistere devenite semn.
Caietul de matematicã evocã accesul la abstract, la miracolul unei lumi, alta decît cea redusã la afecte, la aproximaţiile universului imediat. Astfel, se produce o primã formã de detaşare de contextul afectiv a cãrui subiectivitate tinde spre obiectivare. Caietul - document sentimental, ce seamãnã cu un palimpsest, recupereazã semnele trecutului, mereu suprapuse care genereazã un univers fabulatoriu. Incluse în structura plasticã a compoziţiei, semnele cifrelor din caiet au menirea de a genera un spaţiu privilegiat al gîndirii de sine, de comunicare şi interacþiune dincolo de subiectivitatea auctorialã. Apelul la colaj, la toate posibilitãţile tehnicilor mixte, conferã compoziţiilor grafice motivaţia ideaticã şi afectivã care, pornind de la recuperarea caietului ca obiect, extinde aria cercetãrii în sensul unei mai generale direcţii de iniţiere întro tainã personalã, subiectivã şi pilduitoare totodatã.
Grafismul proteic, spontan şi convingãtor, trece dincolo de rigorile genului prin adaosurile de imaginaţie recente, motivate prin studiile prodigioase. În subtilele caligrame, angajate într-o dinamicã formal-cromaticã ataşantã, se manifestã o vervã imaginativã inepuizabilã şi o bine ştiutã ştiinţã a mãsurii lucrurilor. Reţeaua liniilor surprinzãtoare se motiveazã prin idee şi se împlineşte prin expresie. Unele pusee de frenezie barocã exaltã ansamblul plastic şi dovedesc capacitatea de a inventa dantelãrii grafice imateriale, luxuriante încît privitorul se pierde urmînd-o pe traseele sugestive ale iluzoriului.
Grafica ei alb-negru, aviurile, suprafeþele colorate asemenea unor pasteluri valorificã proprietatea ductului de a fi gracil şi surprinzãtor. Peisajele gãlãţene, ca prim orizont cognitiv, transcriu sensibil nu atît geografia locurilor, cît spiritul lor. Unele imagini sugereazã în perspectivã plonjantã pitorescul unui loc a cãrui inimã pulseazã în ritmurile muzicale ale valurilor Dunãrii.
Mizînd pe o bunã capacitate evocator-simbolicã, Luminiţa Radu ne împãrtãşeşte emoţii trecute destinate neuitãrii. Arta ei ţine de un fel de arheologie sentimentalã însã nu ignorã luciditatea mãsurii prin care expresia sã nu poatã aluneca în sentimental. Matematica i-a permis sã rãmînã permanent lucidã şi sã poatã decide astfel în nume propriu care este tonul adecvat al muzicii. Intervenţiile culorilor în tehnicile mixte, îndeosebi mai ferme decît arabescurile în alb-negru sau sepia, impun la nivelul ansamblului compoziţional un racord perfect între motiv şi dominanta expresiei lãsînd impresia uneori cã are şansa de a descoperi continuu înscrisuri vechi, arhitecturi uitate, extrase din memoria afectivã. Ciclul Ferestrelor, al Oraşelor, inserţiile în cotidian dovedesc o vervã imaginativã neostoitã precum şi capacitatea permanentã de a furniza surprize optice. Orizontul acvatic nu poate lipsi, dar nici implicãrile în cotidian. Sugestia aerului umed, a amprentei citadine, a peisajelor stilizate nemblematic - afectiv face din fiecare operã o experienţã de a fi. Luminiţa Radu se exprimã spontan dupã ce a gîndit expresia ca semn al definitivului. Suportul hîrtiei manuale absoarbe culorile şi le conferã patina unui timp pe care îl reinventeazã prin amintire şi visare. Tonurile afectivitãţii şi onestitãţii artistice sunt un semn indubitabil al profesionalismului.
Caietul de matematicã evocã accesul la abstract, la miracolul unei lumi, alta decît cea redusã la afecte, la aproximaţiile universului imediat. Astfel, se produce o primã formã de detaşare de contextul afectiv a cãrui subiectivitate tinde spre obiectivare. Caietul - document sentimental, ce seamãnã cu un palimpsest, recupereazã semnele trecutului, mereu suprapuse care genereazã un univers fabulatoriu. Incluse în structura plasticã a compoziţiei, semnele cifrelor din caiet au menirea de a genera un spaţiu privilegiat al gîndirii de sine, de comunicare şi interacþiune dincolo de subiectivitatea auctorialã. Apelul la colaj, la toate posibilitãţile tehnicilor mixte, conferã compoziţiilor grafice motivaţia ideaticã şi afectivã care, pornind de la recuperarea caietului ca obiect, extinde aria cercetãrii în sensul unei mai generale direcţii de iniţiere întro tainã personalã, subiectivã şi pilduitoare totodatã.
Grafismul proteic, spontan şi convingãtor, trece dincolo de rigorile genului prin adaosurile de imaginaţie recente, motivate prin studiile prodigioase. În subtilele caligrame, angajate într-o dinamicã formal-cromaticã ataşantã, se manifestã o vervã imaginativã inepuizabilã şi o bine ştiutã ştiinţã a mãsurii lucrurilor. Reţeaua liniilor surprinzãtoare se motiveazã prin idee şi se împlineşte prin expresie. Unele pusee de frenezie barocã exaltã ansamblul plastic şi dovedesc capacitatea de a inventa dantelãrii grafice imateriale, luxuriante încît privitorul se pierde urmînd-o pe traseele sugestive ale iluzoriului.
Grafica ei alb-negru, aviurile, suprafeþele colorate asemenea unor pasteluri valorificã proprietatea ductului de a fi gracil şi surprinzãtor. Peisajele gãlãţene, ca prim orizont cognitiv, transcriu sensibil nu atît geografia locurilor, cît spiritul lor. Unele imagini sugereazã în perspectivã plonjantã pitorescul unui loc a cãrui inimã pulseazã în ritmurile muzicale ale valurilor Dunãrii.
Mizînd pe o bunã capacitate evocator-simbolicã, Luminiţa Radu ne împãrtãşeşte emoţii trecute destinate neuitãrii. Arta ei ţine de un fel de arheologie sentimentalã însã nu ignorã luciditatea mãsurii prin care expresia sã nu poatã aluneca în sentimental. Matematica i-a permis sã rãmînã permanent lucidã şi sã poatã decide astfel în nume propriu care este tonul adecvat al muzicii. Intervenţiile culorilor în tehnicile mixte, îndeosebi mai ferme decît arabescurile în alb-negru sau sepia, impun la nivelul ansamblului compoziţional un racord perfect între motiv şi dominanta expresiei lãsînd impresia uneori cã are şansa de a descoperi continuu înscrisuri vechi, arhitecturi uitate, extrase din memoria afectivã. Ciclul Ferestrelor, al Oraşelor, inserţiile în cotidian dovedesc o vervã imaginativã neostoitã precum şi capacitatea permanentã de a furniza surprize optice. Orizontul acvatic nu poate lipsi, dar nici implicãrile în cotidian. Sugestia aerului umed, a amprentei citadine, a peisajelor stilizate nemblematic - afectiv face din fiecare operã o experienţã de a fi. Luminiţa Radu se exprimã spontan dupã ce a gîndit expresia ca semn al definitivului. Suportul hîrtiei manuale absoarbe culorile şi le conferã patina unui timp pe care îl reinventeazã prin amintire şi visare. Tonurile afectivitãţii şi onestitãţii artistice sunt un semn indubitabil al profesionalismului.
Valentin Ciucă - Ateneu iulie/august 2010
http://ateneu.info/wp-content/uploads/at2010_7-8_net.pdf
http://ateneu.info/wp-content/uploads/at2010_7-8_net.pdf
